|  |  | | Ianuarie 2009 - Tevet / Șvat 5769 |
 |  | | Publicarea CALENDARULUI BIBLIC pentru 2009 / 5769-5770 Iubiții noștri, sfinți în Domnul Isus Hristos (Mesia), vă anunțăm publicarea pe site AICI a CALENDARULUI BIBLIC pentru anul comun 2009, acoperind anii evreiști 5769-5770, cu orele de răsărit/apus pentru diferite orașe din țară și străinătate. | | | Susținere în rugăciune pentru SESIUNEA DE IARNĂ 2009 / 5769 Iubiții noștri, dorim și în această sesiune de iarnă să susținem în mod deosebit în rugăciune pe frații și surorile noastre în Domnul prin publicarea listei de examene, pentru că întotdeauna "ajutorul ... vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul" - Psalmul 121:2. |
 |  | | Februarie 2009 - Șvat / Adar 5769 |
 |  | | Turneul unui GRUP DE TINERI La invitația plină de caldură a fraților din Ploiești, un grup de tineri din Câmpia Turzii au petrecut câteva seri frumoase de părtășie acolo, iar pe timp de zi, au vizitat împreună cu cei de acolo localitățile Predeal, Sinaia, Ploiești și București. Din mulțimea de poze, am sortat câteva pentru site. Mulțumim Domnului pentru pază și purtare de grijă în toate și fraților ce ne-au găzduit. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6) | | | Buhai Alexandru s-a stins din viață - 3 Feb 2009 / 9 Șvat 5769 Iubiți frați, vă anunțăm cu mare tistețe încetarea din viață în această dimineață a iubitului nostru frate Buhai Alexandru (Sandu) din localitatea Cicârlău, Jud. Maramureș. Serviciul de înmormântare este programat pentru data de 5 Feb 2009 / 11 Șvat 5769, începând cu ora 13, în localitatea de domiciliu. |
 |  | | Martie 2009 - Adar / Nisan 5769 |
 |  | | Aprilie 2009 - Nisan / Yiar 5769 |
 |  | | Invitație la ADUNARE DE TINERET În zilele de 25-26 Apr 2009 (1-2 Yiar 5769), tinerii din Giulvăz (Jud. Timiș) vă invită să luați parte la o adunare de tineret în localitatea lor. Cu această ocazie vor fi dezbătute subiectele: "Înfrânarea poftelor"- Gal 5:16-26 și "Problematica păcatelor" - 1 Ioan 3:1-9. Dacă dorește cineva mai multe detalii, ne puteți contacta AICI. | | | Flore Lucreția a încetat din viață - 9 Apr 2009 / 15 Nisan 5769 Dragii noștrii frați în Domnul, dorim cu tistețe să vă anunțăm încetarea din viață în noaptea de 9 Apr 2009 / 15 Nisan 5769 a sorei noastre Flore Lucreția (Cheță) din localitatea Rebra, Jud. Bistrița-Năsăud. Serviciul de înmormântare este planificat pentru data de 12 Apr 2009 / 18 Nisan 5769 în localitatea natală. | | | ADUNARE DE TINERET - Giulvăz 25-26 Apr 2009 / 1-2 Yiar 5769 Dorim să confirmăm bucuria pe care au avut-o toți tinerii participanți la ADUNAREA DE TINERET din 25-26 Aprilie 2009 / 1-2 Yiar 5769 din Giulvăz. În carul slujbei de Sabat au fost multe cântări și poezii frumoase închinate Domnului, iar mesajul Cuvântului Sfânt ne-a îndemnat să ne ferim de poftele firii pământești, să prevenim astfel păcatele ce pot apărea încălcând Poruncile Celui PreaÎnalt, și să putem diferenția iertarea păcatelor prin jertfe de animale de cea venită prin credința în jertfa Domnului Iisus. La sfârșitul zilei a fost organizat un concurs cu întrebări biblice. Apoi tinerii din localitate ne-au invitat să ne încălzim la un foc mare de tabără. Bucuria a continuat și a doua zi, când au fost organizate și câteva activități recreative în aer liber. Mulțumim Domnului pentru harul Său și fraților pentru dragostea de care au dat dovadă. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6) |
 |  | | Mai 2009 - Yiar / Sivan 5769 |
 |  | | Urare pentru SĂRBĂTOAREA CINCIZECIMII Cu ocazia SĂRBĂTORII CINCIZECIMII - Vineri 29 Mai 2009 / 6 Sivan 5769 - dorim ca Domnul Dumnezeu prin Domnul Iisus Hristos să ne umple inimile noastre cu multă pace și bucurie în Duhul Sfânt ca pe vremea apostolilor - Fapte 2:1-4 - și să ne amintim cu bucurie de DAREA LEGII DOMNULUI DUMNEZEU pe Muntele Sinai - Exodul 19:16-25, 20:1-18. |
 |  | | Iunie 2009 - Sivan / Tamuz 5769 |
 |  | | Publicarea unor CALENDARE Vă anunțăm publicarea AICI pentru anul Gregorian 2009 / Evreiesc (Biblic) anii 5769-5770 a calendarelor pentru următoarele localități: 1. Beclean, România; 2. Nicosia, Larnaca, Limassol, Paphos din Cipru; 3. Ottawa ON, Calgary AB, Montreal QC, Toronto ON, Vancouver BC din Canada. | | | Cu puțină întârziere pentru unii, dar cu bucurie, vă afișăm o listă cu surorile și frații noștri care susțin examene la diferite categorii de școli, având dorința să ne rugăm unii pentru alții ca Domnul cel Atotputernic să-i sprijinească în această perioadă mai dificilă din viață. Dacă observați că lipsește cineva drag vouă de pe listă, nu ezitați să ne contactați AICI comunicându-ne datele examenelor și-l vom adăuga cu bucurie. Fiți binecuvântați!
|
 |  | | Iulie 2009 - Tamuz / Av 5769 |
 |  | | Invitație la un PROGRAM DE TINERET - Barcelona Tinerii bisericii din Barcelona - Castelldefels vă invită pentru Sâmbătă 4 Iul 2009 - 12 Tamuz 5769 să vă bucurați împreună cu ei la un program de tineret din cadrul slujbei divine din Biserică pe care îl vor face în cinstea Domnului. Având în vedere că este vorba de o lucrare aproape lunară, vă invităm să vedeți AICI câteva poze de la părtășia pe care au avut-o în data de 13 Iunie 2009 - 21 Sivan 5769. Domnul să vă binecuvinteze și sunteți așteptați cu drag. | | | ADUNARE DE TINERET - Bârna 18-19 Iul 2009 / 26-27 Tamuz 5769 În data de 18-19 Iulie 2009 / 26-27 Tamuz 5769 a avut loc în localitatea Bârna Jud. Timiș o adunare de tineret pe regiunea de S-V a României. Evenimentul a fost sponsorizat de frații Iudita, Beni și Simona Tacotă și organizat împreună cu Lidia și Ionel Usciuc. Tema dezbătută cu această ocazie a fost "Iubirea față de Dumnezeu" - Matei 22: 36-38; Deut. 6:5. Mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările dăruite cu această ocazie cât și organizatorilor și participanților pentru părtășia minunată ce am avut-o atunci și acolo. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10; 11) | | | Invitație la ADUNARE DE TINERET Pe data de 22,23 Aug 2009 - 2,3 Elul 5769 se va organiza în loc. Gherța Mare (jud Satu Mare) o adunare de tineret la care sunteți invitați să participați. În cadrul slujbei Divine vor fi dezbătute două teme: 1. TÂNĂR, DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU (1 Tim 4:12-16; 2 Tim 2:22,23); 2. TE SIMȚI ADEMENIT DE LUME? (1 Ioan 2:15-17). Organizatorii va roagă să ne anunțați AICI câți tineri din localitatea voastră vor participa, respectiv câte sunt fete, câți băieți și câți dintre ei sunt vegetarieni. Sunteți rugați să anunțați aceste detalii până la data de 2 Aug 2009 - 12 Av 5769 și vă așteaptă cu drag. | | | Invitație la CONVENȚIA PREZBITERILOR În intervalul 22-23 August 2009 / 2-3 Elul 5769 este programată CONVENȚIA PREZBITERILOR în localitatea Rebra, Jud. Bistrița-Năsăud la care sunt invitați să participe toți frații prezbiteri din țară și străinătate. Invitat special fratele William Hicks de la Biserica Lui Dumnezeu de Ziua Șaptea (Church of God Seventh Day) din S.U.A. |
 |  | | August 2009 - Av / Elul 5769 |
 |  |  |  | | BOTEZ - Cluj-Napoca și Gherța Mare 1 Aug 2009 / 11 Av 5769 Câte un botez Nou Testamental în apă au avut loc la Cluj-Napoca și Gherța Mare în data de 1 Aug 2009 / 11 Av 5769. Cu această ocazie s-au mai adăugat cu ajutorul Domnului alte 6 suflete la poporul lui Dumnezeu în urma credinței în Domnul Iisus și a mărturisirii lor verbale. Aceste persoane sunt: Bob Eugen, Carabă Monel, Glodan Irina, Pop Liliana, Pop Ioana și Carabă Monica. Frații lucrători care au efectuat botezul sunt: Cosma Cornel, Glodean Petru, Gherman Gheorghe și Ana Monel. Domnul să-i binecuvinteze pe tânăr intrații în familia Sa! (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9) | | | | BOTEZ - Hunedoara 8 Aug. 2009 / 18 Av 5769 În data de 8 Aug. 2009- 18 Av 5769 am asistat de data aceasta la Hunedoara la un botez în apă Nou Testamental. Cu această ocazie, doi tineri: Rusu Florin și Feurdean Elda și-au dedicat viața lui Iisus Cristos, acceptându-L ca mântuitor al lor personal și mărturisind credința lor în jertfa Sa. Actul de botez a fost realizat de către frații prezbiteri: Feurdean Daniel și Varvara Sandu. Împreună cu rudeniile au mai fost prezenți și alți frați de credință și prieteni din mai multe comunități din țară. Avem și câteva poze. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10; 11; 12) | | | | Donație de TERENURI Fratele Mureșan Ioan din Loc. Monor, Jud. Bistrița-Năsăud dorește să doneze 14 terenuri unor frați tineri din comunitatea noastră. Pentru mai multe detalii vă rugăm să îl contactați direct sau prin intermediul nostru AICI. | | | | CONVENȚIA PREZBITERILOR - Rebra 22-23 Aug 2009 / 2-3 Elul 5769 Au participat prezbiteri din întrega țară și de peste hotare, iar în cadrul sesiunilor prezbiterii aleși prin tragere la sorț au avut ocazia să expună una sau mai multe teme la liberă alegere. Organizarea convenției care s-a ținut la clădirea bisericii în construcție din localitate a fost realizată de comunitatea din Rebra. CD-ul cu înregistrările audio a celor patru sesiuni ale convenției se poate descărca AICI în format ISO. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8) | | | | Invitație BOTEZ - Cobadin 30 Aug 2009 / 10 Elul 5769 În data de 30 Aug.2009 - 10 Elul 5769 comunitatea din loc. Cobadin, Jud Constanța va invită să luați parte la un botez în apă Nou Testamental, în cadrul căruia tinerii Pal Cristina, Pustiniuc Emanuela, Lupașcu Ramona, Lupașcu Cosmin și Ninulescu Dan vor să mărturisească în apa botezului credința lor în Mântuitorul Iisus Cristos. Frații prezbiteri care vor oficia botezul sunt Zelinschi Ștefan și Tacotă Constantin. Sunteți așteptați cu drag. | | | | ADUNARE DE TINERET - Gherța Mare 22-23 Aug 2009 / 2-3 Elul 5769 Dorim să mulțumim Domnului pentru ocazia minunată ce ne-a oferit-o pe data de 22-23 Aug 2009 / 2-3 Elul 5769 la Gherța Mare unde a avut loc cea mai numeroasă adunare de tineret din ultima vreme. Atât slujba din Sabat cât și activitățile ce i-au urmat, au fost binecuvântate și s-a văzut în toate dragostea și sacrificiul gazdelor care au pus totul la dispoziția Domnului și a noastră. Le mulțumim și lor și dorim ca Domnul să le răsplătească pentru tot ce au făcut în Numele Lui. În continuare puteți vedea din multele poze, câteva mai reprezentative. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10; 11; 12; 13; 14; 15; 16) | | | BOTEZ - Cobadin 30 Aug 2009 / 10 Elul 5769 Tinerii și frații din Loc. Cobadin Jud. Constanța au avut dragostea să ne arate câteva poze de la botezul de acolo ca să putem să-i vedem și noi care nu am putut participa la eveniment pe candidații care au încheiat legământul cu Domnul în apa botezului. (Fotografii: 1; 2; 3; 4; 5; 6) |
 |  | | Septembrie 2009 - Elul 5769 / Tișrei 5770 |
 |  | | Susținere în rugăciune pentru SESIUNEA DE TOAMNĂ 2009 / 5769-5770 Am dori sa nu uitam în rugăciune nici pe tinerii care și-au lăsat examene de dat pentru perioada de toamnă. Cei care au avut bunăvoință să ne spună când au examene sunt următorii: Hanțig Irina și Hanțig Ramona: 21, 22, 23 Septembrie; Hațăgan Emanuel: 2, 8, 10 Septembrie; Iurian Magdalena: 1, 3 Septembrie. Dacă mai cunoașteți și pe altcineva în aceeași situație, nu ezitați să ne anunțați. | | | Urare cu ocazia SĂRBĂTORILOR DE TOAMNĂ Sâmbătă 19 Sept 2009 - 1 Tișri 5770 începe o nouă lună bogată în evenimente religioase și un nou an calendaristic. Cu această ocazie administrația site-ului urează tuturor membrilor, colaboratorilor și vizitatorilor un an plin de binecuvântări și împliniri sufletești! Domnul să facă să aveți numele scrise în Cartea Vieții Mielului și să aveți parte de mărețul sunet de trâmbiță ceresc! |
 |  | | Octombrie 2009 - Tișrei 5770 / Heșvan 5770 |
 |  | | Programul CALENDAR BIBLIC 1.7 Dorim să vă facem cunoscut că, cu ajutorul Domnului, în urma fazei de testare, s-a finalizat versiunea 1.7 a programului pentru calculator în limba română Calendar Biblic realizat special pentru comunitatea noastră. Dorim să mulțumim pe această cale tuturor fraților și surorilor care s-au implicat în acest proiect în toate fazele lui. Programul este disponibil pentru descărcare AICI în mod public și gratuit. |
 |  | | Noiembrie 2009 - Heșvan 5770 / Kislev 5770 |
 |  | | Inaugurare portal melhisedec.ro Vă facem cunoscut că începând cu data de 18 Noiembrie 2009 - 1 Kislev 5770 puteți interacționa cu noul portal și forumul său www.melhisedec.ro descărcând sau adăugând materiale și postând pe forum. Sunteți invitați pentru a vă înregistra pe acest portal. Domnul să binecuvinteze această lucrare minunată realizată pentru slava Sa! |
 |  | | Decembrie 2009 - Kislev 5770 / Tevet 5770 |
 |  |  | | Închiderea rubricii CITIREA BIBLIEI Vă informăm că începând cu data de 1 Decembrie 2009 - 14 Kislev 5770 rubrica CITIREA BIBLIEI de pe acest site s-a închis definitiv. Puteți urmări mai departe această rubrică pe prima pagină a portalului www.melhisedec.ro. | | | | Închiderea rubricilor CALENDAR și NOUTĂȚI/ANUNȚURI Dorim să vă anunțăm că începând cu data de 31 Decembrie 2009 - 14 Tevet 5770 rubricile CALENDAR și NOUTĂȚI/ANUNȚURI de pe acest site se vor închide (nu vor mai fi actualizate). Puteți urmări mai departe aceaste rubrici pe paginile portalului www.melhisedec.ro. | | | | Notă: Dacă cunoașteți alte anunțuri, noutăți, evenimente care ar necesita să fie incluse în această pagină vă rugăm să ne scrieți AICI. |
|